VIATA UNUI JURNALIST IN ROMANIA

– “Hai mai repede cu imaginilea alea! Ba! Dormi pe tine? E gata materialul ala?”

Doar asta se aude din cand in cand in jur. Un telefon suna continuu. Zumzetul din redactie nu se opreste niciodata. Ce bine ar fi fost sa ai la purtator un buton de mute. Inveti insa incet-incet sa ignori. Mai intai nu mai sesizezi injuraturile strecurate printre dinti din doua in doua minute … la adresa ta … sau nu (daca ai noroc). Vocile si sunetul continuu al degetelor care alearga pe taste sau care formeaza cate un numar de telefon te urmaresc si acasa.

-“A murit cineva?”

-“Nu…”

-“Atunci nu intra!”

Cam asa decurgeau dialogurile prin redactie cand aparea un eveniment important. Deja replica asta devenise o gluma. Era … moartea pasiunii.

O Fata Morgana in desert; cam asa e si munca in presa. Un miraj. De afara totul pare perfect, dar dupa ani si ani petrecuti in mijlocul sistemului totul in jurul tau incepe sa ti se para ciudat. Asta daca vrei sa iesi din “matrice” si sa te conectezi la firul real al evenimentelor.

Daca nu te obisnuiesti cu invidia si rautatile gratuite nu ai nicio sansa sa te acomodezi intr-o redactie. Eu timp de vreo 6 ani am zis ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior. Asta era visul meu, jobul perfect. Eram jurnalist sportiv. Cum sa dau cu piciorul la asa ceva? Numai ca, incet incet toate astea te macina (daca esti intreg la minte si mai ai o frantura de umanitate).

Daca ma uit in urma, momentele placute sau satisfactiile sunt putine. Prea putine dupa atata timp. Orice eveniment fericit pentru o echipa sau un sportiv din Romania era tratat cu “Hai sa-mi bag …” asta daca nu era in interesul imparatiei.

S-a calificat o echipa de fotbal mai departe? “Hai sa-mi bag … avem mai mult de munca!”

A luat cineva vreo medalie? “Hai sa-mi bag … trebuie sa modific jurnalul!”

Cam asta e modelul … completati voi mai departe.

Dupa ani si ani in care auzi asta in fiecare zi uiti si cum e sa te bucuri. Esti consderat paria si fraierul redactiei.

Toate rautatile alea despre care ati auzit sau pe care le-ati citit cum ca ziaristii nu se bucura la un eveniment care i-a scos pe romani in strada? Sa stiti de la mine ca sunt adevarate, nu au izvorat din vreo minte bolnava.

Voiai un liber? Nu se poate! Si daca mureai trebuia sa vii sa iti termini tura. Nu iti tine nimeni locul nici daca il platesti sa o faca.

Sabatori legale sau vreun eveniment in familie? Ati ghicit! Nici astea nu exista. In total intr-un an aveam cam 10-12 zile libere, weekend-uri, zile lucratoare, la gramada. Nu face nimeni diferenta. La HR ajungeau date de umplutura intr-un tabel.

Tura de zi imediat ce ti-ai incheiat tura de noapte? Da va rog! Ce sunt alea drepturile angajatilor?! Daca nu iti convine sunt atatia la usa care asteapta. Mentalitate de turma.

Multi tasking-ul vine la pachet cu jobul asta. Daca nu faci 5-6 lucruri intr-o redactie (eventual toate in acelasi timp), atunci nu faci niciunul!

Asta in timp ce cativa privilegiati stau pe jocuri online sau “joaca” adevarate derby-uri pe facebook. Nu mai e o clica … e deja clika-clika.

Arde ceva si ai nevoie de ajutor?

-“Eu nu sunt aici, sunt in timpul liber!” se aude din cand in cand din spatele monitorului.

Culmea, pe omul care spune asta il asteapta acasa nevasta si copilul. Nu au decat sa astepte cat timp tu faci clika-clika.

Si stiti ce e cel mai trist? Ca te inveti in timp cu lucrurile astea. Eu insa nu m-am putut obisnui niciodata cu ura care exista intre oamenii astia. Ura de trust e mai profunda decat orice ura de rasa.

Sa nu mai vorbim aici de ura intre jurnaliste. La stadion nu urmaresc niciodata scorul sau traseul balonului. Se pun la curent cu ultimele barfe intre ele iar apoi paseaza mai departe cele mai proaspete stiri in redactii. “Cine? Panarama aia? Voi vreti sa lucrati cu o profesionista sau sa angajati o *&^%?” e una dintre cele mai intalnite fraze atunci cand se discuta despre posibilitatea angajarii unei colege noi.

Si asta e doar apa de ploaie. Daca urmaresti conturile de social media ale jurnalistilor, o sa vezi ca sunt pline de injuraturi si critici la adresa colegilor de brealsa. Probabil ca in mintea lor, perfectiunea s-a nascut in presa din Romania si poarta numele de jurnalist.

Eu intre timp am iesit din presa. Prefer sa nu mai lucrez INJUR…nalism. Daca aveam mai multa minte si visam mai putin poate imi dadeam seama ca e un pas pe care ar fi trebuit sa il fac acum mult timp. Scriu pentru mine si pentru voi din cand in cand. Si am si un sfat prietenesc pentru “injurnalistii” de redactie pe care i-am lasat in urma: Respectati-va pe voi si intre voi. Altfel nimeni nu va va respecta munca. De asta presa e in situatia in care e. Voi trebuie sa dati tonul schimbarii.

Pentru cei curiosi, primii mei pasi spre redactia de sport sunt aici.

Advertisements

One thought on “VIATA UNUI JURNALIST IN ROMANIA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s